am vrut să mă pironesc acolo
în braţele tale,
pe trupul tău
ştiam că viaţa nu are sens fără tine,
şi că o să-mi fie atât de dor.
Îmi aduc aminte şi acum
atunci când ţi-am sfâşiat umbrele,
ai rămas pentru câteva minute
ca şi îngheţată…
îţi simţeam respiraţia caldă
şi cele două inimi ce sunau armonios,
s-au completat perfect;
umpleam pământul doar noi doi,
îi eram şi lună şi soare.
Cu ochii tăi mari
îmi acopereai şi trupul şi sufletul
de teamă să nu crească uitarea în mine,
sau o altă iubire să-mi frângă aripile.
Aceeaşi cărare,
păstrează încă amprenta inimii tale
şi îţi aşteaptă paşii,
pentru a-ţi îmbrăţişa iubirea.
