joi, 16 februarie 2012

Îmbrăţişare

Ultima oară când te-am îmbrăţişat
am vrut să mă pironesc acolo
în braţele tale,
pe trupul tău
ştiam că viaţa nu are sens fără tine,
şi că o să-mi fie atât de dor.

Îmi aduc aminte şi acum
atunci când ţi-am sfâşiat umbrele,
ai rămas pentru câteva minute
ca şi îngheţată…
îţi simţeam respiraţia caldă
şi cele două inimi ce sunau armonios,
s-au completat perfect;
umpleam pământul doar noi doi,
îi eram şi lună şi soare.

Cu ochii tăi mari
îmi acopereai şi trupul şi sufletul
de teamă să nu crească uitarea în mine,
sau o altă iubire să-mi frângă aripile.

Aceeaşi cărare,
păstrează încă amprenta inimii tale
şi îţi aşteaptă paşii,
pentru a-ţi îmbrăţişa iubirea.

marți, 14 februarie 2012

Iubirea primăverii

Mi s-au troienit cărările inimii
imenşi fulgi de nea le acoperă
abia se mai circulă,
aerul rece îmi taie respiraţia
mi-am epuizat toate forţele;
flori de gheaţă îşi aşteaptă
mâini care să le primească.

Ramurile teiului s-au îngreunat
au adormit în leagănul lor
parfumul lor au uitat iubirea noastră,
au îngheţat toate păsările;
doar pasărea dorului meu
a zburat neîncetat
pentru a bate la fereastra sufletului tău,
să-ţi dea de veste…

Odată cu răsăritul chipului tău
m-ai încălzit cu zâmbetul tău,
cu braţele tale,
m-ai resuscitat cu ochii tăi
cu o singură privire…
mi-ai dat viaţă din tine
eşti primăvara pe care o aşteptam!

Dimineți cu tine

Aș fi băut în zori cafea Și-aș fi-nțeles cu totul viața Privind la fericirea mea  Și n-aș fi stins nicicând speranța  Aș fi zâmbit la geam l...