în grădina sufletului
meu,
mă arde soarele zilei
de ieri
mi-a uscat lăstarii,
mi-a secat izvoarele;
fiori mă cuprind
şi cu fiecare pas
mă îmbracă în
întuneric,
în umbre.
E aşa de pustie…
ai luat cu tine
florile,
lacul
şi luna care era părtaşă
la iubirea noastră;
mi-ai ascuns zorii dimineţii.
mi-ai ascuns zorii dimineţii.
Ai rămas o amintire
- bine înrădăcinată
în mijlocul grădinii -
căci…
ai uitat să-i
urmăreşti aleile,
să-ţi odihneşti
gândurile
în leagănul ei,
să culegi stelele
nopţilor senine,
să mă îmbrăţişezi în
cele cu tunete.
Îţi aştept mugurii
ca speranţa găsirii
unei oaze în deşert;
atât îmi eşti de
necesară
……
Imi place! Dar poti mai mult de atat! Mai lucreaza la ea. Citeste-o , reciteste-o si corecteaza ce nu-ti place. Mult succes!
RăspundețiȘtergereSi mie imi place... :)
RăspundețiȘtergere