simt ropotul ploii din mine
sub pantoful tău …
ce abia ţi-l regăsisei,
căci tu erai Cenuşăreasa …
de data asta,
iar frâiele sunt în mâinile tale.
şi-i rece fuga noastră de seară,
de linişte,
de amintiri frumoase,
e ca o întrecere
- de parcă am fi pe hipodrom -
cine se îndepărtează primul,
şi ne pierdem urmele.
lasă privirea să se întoarcă,
să dezlege întunericul acesta,
şi toarnă puţină culoare
din ochii tăi …
aşa cum ai făcut la început,
şi schimbă finalul jocului …
niciodată nu e prea târziu,
niciodată.
