Plimbare de seară

simt ropotul ploii din mine

sub pantoful tău …

ce abia ţi-l regăsisei,

căci tu erai Cenuşăreasa …

de data asta,

iar frâiele sunt în mâinile tale.

şi-i rece fuga noastră de seară,

de linişte,

de amintiri frumoase,

e ca o întrecere

- de parcă am fi pe hipodrom -

cine se îndepărtează primul,

şi ne pierdem urmele.

lasă privirea să se întoarcă,

să dezlege întunericul acesta,

şi toarnă puţină culoare

din ochii tăi …

aşa cum ai făcut la început,

şi schimbă finalul jocului …

niciodată nu e prea târziu,

niciodată.