sufletul meu îşi schimbă
culcuşul,
încă îţi simte mirosul
prin frunze,
ţi-am găsit urmele ...
mă simt ca un cerb în
lumină
la bătaia lunii.
ochii tăi galbeni
mi-au străpuns trupul,
au simţit frica pe
genunchii mei ...
foamea îmi adulmecă
paşii,
am rămas o pradă sigură.
pădurea mea se mistuie
se sfărâmă în bucăţi ...
rătăcesc în bătaia
pericolului
ce mă paşte,
sunt rece
iar urletele mă cheamă
la tine ...
acum,
mă ai în întregime.
Frumoasa poezie... dar ”prea poezie” pentru a fi pe intelesul unor simpli muritori... care au nevoie de explicatiile poetului pentru a prinde sensul acesteia :(.... Dar daca asa trebuie sa fie poezia... Bafta criticilor! ;))
RăspundețiȘtergere