Cadoul din decembrie

ţi-ai construit leagănul

în sufletul meu reavăn …

nu suportai să-l ştii rece,

iar în nopţile cu lună bolnavă

îmi alinai singurătatea.

adesea stăteai de vorbă cu mine,

şi mă purtai pe braţe

atunci când îmi uitam mersul …

ca să mă întorc la tine,

- se pare că nici ţie nu-ţi place singurătatea -;

mâinile tale îmi încălzeau fiinţa

printre zăpezile lui decembrie.

îmi eşti ca un cadou

pe care nu ştiu să-l primesc,

inima mea este stângace

când vine vorba de daruri …

deşi nu ştiu să-ţi arăt,

nu pot să uit că eşti acolo,

în sufletul meu …

îmi ţii de cald …

Chemare

din acea noapte

sufletul meu îşi schimbă culcuşul,

încă îţi simte mirosul prin frunze,

ţi-am găsit urmele ...

mă simt ca un cerb în lumină

la bătaia lunii.                                 

ochii tăi galbeni

mi-au străpuns trupul,

au simţit frica pe genunchii mei ...

foamea îmi adulmecă paşii,

am rămas o pradă sigură.

pădurea mea se mistuie

se sfărâmă în bucăţi ...

rătăcesc în bătaia pericolului

ce mă paşte,

sunt rece

iar urletele mă cheamă la tine ...

acum,

mă ai în întregime.

Unde eşti ?

nu de mult,

primisem în dar infinitul…

dar am mâncat din pomul deşertăciunii;

de atunci,

am încercat să-mi port paşii

peste rândurile unei poveşti scrise,

dar neştiute de nimeni…

şi am pornit vrând să urc trepte

însă paşii îmi erau călăuze oarbe

- ca un stângaci în toată firea -

m-am apucat să ridic ziduri,

acoperite de zâmbete uneori,

dar am căzut pe ruine…

mi-am dorit să mă înalţ către cer

mă băteau aripile pline de nostalgii pământeşti;

am grafat în înălţimi,

cu toate astea,

m-au îngrădit norii înspre adâncuri…

am vrut să ţip, să cânt,

dar parcă vorbeam o altă limbă

de unde nici eu nu mai înţelegeam mai nimic;

m-am hotărât să ascult tăcerea,

dar gălăgia îşi avea culcuşul în mine…

am căutat să iubesc oamenii

fără să ştiu ce înseamnă iubirea

şi am ajuns să-i rănesc;

unde eşti ???

sunt un nimic fără tine …

Remember me

Au încolţit spinii singurătăţii

în grădina sufletului meu,

mă arde soarele zilei de ieri

mi-a uscat lăstarii,

mi-a secat izvoarele;

fiori mă cuprind

şi cu fiecare pas

mă îmbracă în întuneric,

în umbre.

E aşa de pustie…

ai luat cu tine florile,

lacul

şi luna  care era părtaşă

la iubirea noastră;
mi-ai ascuns zorii dimineţii.

Ai rămas o amintire

- bine înrădăcinată în mijlocul grădinii -

căci…

ai uitat să-i urmăreşti aleile,

să-ţi odihneşti gândurile

în leagănul ei,

să culegi stelele nopţilor senine,

să mă îmbrăţişezi în cele cu tunete.

Îţi aştept mugurii

ca speranţa găsirii

unei oaze în deşert;

atât îmi eşti de necesară

……

Îmbrăţişare

Ultima oară când te-am îmbrăţişat
am vrut să mă pironesc acolo
în braţele tale,
pe trupul tău
ştiam că viaţa nu are sens fără tine,
şi că o să-mi fie atât de dor.

Îmi aduc aminte şi acum
atunci când ţi-am sfâşiat umbrele,
ai rămas pentru câteva minute
ca şi îngheţată…
îţi simţeam respiraţia caldă
şi cele două inimi ce sunau armonios,
s-au completat perfect;
umpleam pământul doar noi doi,
îi eram şi lună şi soare.

Cu ochii tăi mari
îmi acopereai şi trupul şi sufletul
de teamă să nu crească uitarea în mine,
sau o altă iubire să-mi frângă aripile.

Aceeaşi cărare,
păstrează încă amprenta inimii tale
şi îţi aşteaptă paşii,
pentru a-ţi îmbrăţişa iubirea.

Iubirea primăverii

Mi s-au troienit cărările inimii
imenşi fulgi de nea le acoperă
abia se mai circulă,
aerul rece îmi taie respiraţia
mi-am epuizat toate forţele;
flori de gheaţă îşi aşteaptă
mâini care să le primească.

Ramurile teiului s-au îngreunat
au adormit în leagănul lor
parfumul lor au uitat iubirea noastră,
au îngheţat toate păsările;
doar pasărea dorului meu
a zburat neîncetat
pentru a bate la fereastra sufletului tău,
să-ţi dea de veste…

Odată cu răsăritul chipului tău
m-ai încălzit cu zâmbetul tău,
cu braţele tale,
m-ai resuscitat cu ochii tăi
cu o singură privire…
mi-ai dat viaţă din tine
eşti primăvara pe care o aşteptam!

Atunci ploua cu poem peste fluturi: December, baby

Atunci ploua cu poem peste fluturi: December, baby: uită-te ce soare îți îmbracă cerul ochilor tăi și vino mai aproape. lasă tăcerea să ningă continuu în noi. lasă zăpada cuvintelor tale să ...

...

Mi-ai creionat inima cu ochii tăi,
în culorile tale
într-o după amiază senină;
ai conturat bine imaginea ta
fără să uiţi de alb şi negru…
chiar şi numele tău
l-ai gravat cu atenţie,
- era un lănţişor în miniatură –

Când ai terminat de desenat
erai fericită…
ştiai că desenul îţi aparţine
opera era într-un loc sigur;
fără multe cuvinte,
totul era desăvârşit…
fiecare colţişor era viu colorat,
plin de viaţă,
de iubire,
de vise,
de tine.

De atunci…
în fiecare zi,
mii de scântei mă strâng în braţe
încet te apropii,
pentru a-mi împărtăşi din tine;
iar eu prins de vrajă,
aş vrea să te îmbrăţişez
şi să-ţi înec buzele
în marea mea iubire.