am vrut să mă pironesc acolo
în braţele tale,
pe trupul tău
ştiam că viaţa nu are sens fără tine,
şi că o să-mi fie atât de dor.
Îmi aduc aminte şi acum
atunci când ţi-am sfâşiat umbrele,
ai rămas pentru câteva minute
ca şi îngheţată…
îţi simţeam respiraţia caldă
şi cele două inimi ce sunau armonios,
s-au completat perfect;
umpleam pământul doar noi doi,
îi eram şi lună şi soare.
Cu ochii tăi mari
îmi acopereai şi trupul şi sufletul
de teamă să nu crească uitarea în mine,
sau o altă iubire să-mi frângă aripile.
Aceeaşi cărare,
păstrează încă amprenta inimii tale
şi îţi aşteaptă paşii,
pentru a-ţi îmbrăţişa iubirea.
.jpg)
.jpg)
Frumoase poezii...sunt in ton cu luna in care le-ai publicat... februarie... luna iubirii:)
RăspundețiȘtergereSună a scrisoare de dragoste şi totuşi... nu este una...
RăspundețiȘtergereŞtiu că ţi-am promis ceva, si iată! Azi încep să-ţi răspund pentru fiecare din gândurile calde, vii şi inocente. Nu sunt nici critic, nici profesor măcar, dar ceea ce am învăţat de la cei mai mari îţi voi oferi şi ţie.
E frumoasă, ca şi tine. Dar tu , ei bine tu eşti om, în tine se strâng toate, poţi fi bogat dar tu să simţi că eşti sărac...
Stiu, nu-ţi place să fii tehnic, dar ca să fim apreciaţi, e bine ca ideea cu care ai inceput să fie aceeaşi cu cea care formează cuprinsul şi încheierea. Şi eu am aceeaşi problemă, nu vrei să lucrăm puţin la capitolul ăsta? Să nu-ţi faci griji, poeziile tale vor fi la fel de pline de mesaj, dar vor fi poate mai misterioase, un fel de muze... pe care nu ai dreptul să le atingi ci poţi să le descoperi ca şi pe flori,... ca şi pe-o carte...