Peisaj neutru

Dimineaţă,

liniştea deschise uşa orizontului

dar odată cu ea trezise gândul

care nu era în toanele lui.

Amintirea zilei trecute

îi reteză elanul

alte câteva gânduri

se ţineau scai de el,

alergând se rupea de realitate;

el însuşi se considera vinovat

de clipa prezentă.

Lumina ce intra pe fereastra ochilor inimii

îl orbea,

nu mai era el însuşi

se pierdea printre cuvinte,

ar fi preferat să vegheze întunericul,

să nu fi cunoscut niciodată clipa „Acum”,

să nu fi trecut acea primăvară

care îi dădu viaţă,

pe care o iubea.

Somnul poetului

                                                                                      

Pictezi poeme în timp,

aruncând ancora asupra vremii,

lăsând doar amprenta primului minut,

fără să ştii
că, de fapt, ai creat o capodoperă,

o comoară mică, dar nemuritoare,
în inima Karimei,

conturându-ţi, odată cu ele, portretul

la umbra vlăstarelor gândurilor ei.

Şi deodată, un sărut

te-a dezvelit de vise,
iar când te trezeşti,

după o mie de ani,

simţi că te-au trădat versurile

vezi că au dat rimele pe dinafară

că alţii ţi-au modelat cuvintele cu peniţa ta,

risipindu-ţi portretul.