Peisaj neutru

Dimineaţă,

liniştea deschise uşa orizontului

dar odată cu ea trezise gândul

care nu era în toanele lui.

Amintirea zilei trecute

îi reteză elanul

alte câteva gânduri

se ţineau scai de el,

alergând se rupea de realitate;

el însuşi se considera vinovat

de clipa prezentă.

Lumina ce intra pe fereastra ochilor inimii

îl orbea,

nu mai era el însuşi

se pierdea printre cuvinte,

ar fi preferat să vegheze întunericul,

să nu fi cunoscut niciodată clipa „Acum”,

să nu fi trecut acea primăvară

care îi dădu viaţă,

pe care o iubea.