Sub vălul eclipsei tale

A sunat clopoţelul devreme pe 24

un zori de ziuă fără răspuns

în amintirea unui martie,

a strigat întunericul sau poate lumina

încă nu ştiu;

Am iubit lumina într-o nebunie

fără orizonturile unei poveşti cu final

sau unei simple enigme.

Acelaşi drum,

blocat pentru sens unic acum

l-am bătătorit de unul singur;

până la colţul trotuarului,

străzii.

Rămas fără cuvinte apoi,

am udat pământul odată cu ploaia

amintirilor după amiezii acelea eterne.

- linişte, întrebări,

au izbucnit odată cu eclipsa

orei 16 fără 5 minute –

şi n-am vrut

să iau loc pe bancheta din spate a unui taxi;

mi-e teamă!

am rămas fără tine,

pe drumul ce mă duce acasă.